miercuri, 12 iunie 2013

Apus de soare tropical

Având în vedere că acum este vară, m-am gândit că este timpul să postez un desen cu tematică tropicală, un desen mai exotic, mai estival și de ce nu, unul mai romantic. Acest desen prezintă un cuplu, probabil în luna de miere admirând un apus de soare care parcă se prelinge în vasta întindere de apă, după cum se poate observa și reflexia luminii solare pe suprafața cristalină a oceanului, precum și pe alte elemente cum ar fi
palmierii, norii, stelele de mare de pe uscat etc. Ironic, deși acest desen este cel mai bine asociat cu vara, l-am făcut chiar în mijlocul iernii (vedeți mai jos data finalizării lucrării, care apare trecută și în desen), și asta nu fiindcă îmi era dor de vară, ci fiindcă aveam în mână un pix roșu cu gel și m-am gândit că ar ieși un minunat apus de soare.

Titlul lucrării: Apus de soare tropical
Data finalizării: 7 ianuarie 2013 Ustensile folosite: 
  • creioane colorate, carioci
  • corector pentru valurile înspumate ale mării, nori și pescăruși și pentru albul scoicilor
  • pix roșu cu gel/pastă pentru reflexiile soarelui de la apus și pentru razele acestuia
  • pix colorat portocaliu pentru culoarea cerului 
  • penson și acuarele pentru cer și nisip
  • pix negru pentru conturul elementelor
Format: A4


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu